mrl-bucuresti

Servicii

Oferim soluţii flexibile, creative şi personalizate pentru probleme juridice şi financiare complexe.

Compania ta se află într-o stare de dificultate financiară şi nu ştii ce opţiuni ai.

Serviciile de prevenire a insolvenţei sunt destinate companiilor care întâmpină probleme operaţionale în activitatea de zi cu zi, incluzând dificultăţi privind fluxul de numerar, presiuni din partea creditorilor, reducerea cifrei de afaceri ca urmare a scăderii vânzărilor, etc.
Oferind consultanţă şi metode juridice destinate stabilizării afacerii, restructurarii financiare şi asistenţă în accesul la refinanţare evităm deschiderea procedurii de insolvenţă şi readucem compania pe profit operaţional.

Mandat ad-hoc
Concordat preventiv
Analiză risc de faliment

Ai creditori neplătiţi de mai mult de 90 de zile de la scadență și e momentul să iei o decizie.

Serviciile din procedura insolvenţei sunt destinate companiilor care au o stare a patrimoniului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile după 90 de zile de la scadență sau în cazul în care se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

Reorganizare judiciară
Faliment

Ai ajuns la finalul unui drum și ai nevoie de ajutor să faci totul cum trebuie.

Serviciul de lichidare voluntară/amiabilă se aplică în afara procedurii insolvenţei, aceasta procedură fiind demarată la iniţiativa şi sub controlul asociaţilor/acţionarilor/membrilor persoanei juridice şi avand ca scop finalizarea operațiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor societății, transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea activului net între asociați.

Consultanţă în etapele de dizolvare, lichidare şi radiere

Cauți cele mai bune sfaturi care să-ți asigure o activitate eficientă.

Fiecare companie, indiferent de stadiul de dezvoltare, complexitate sau obiect de activitate se întâlnește cu fenomene economice și financiar-contabile a căror înțelegere este necesară în scopul valorificării oportunităților oferite de mediul de afaceri. Unele dintre aceste fenomene apar frecvent sau chiar zilnic în condițiile unei situații economice instabile.
Obţine o imagine pertinentă a situației interne a companiei, a rentabilității, eficienței și riscului, informaţii care să-ţi permită apoi selectarea deciziilor optime de investiții și ajustări în practica ta de afaceri.

Consultanţă economico - financiară

Experţii noştri transformă situaţii complexe în soluţii eficiente.